„Astra” între 1900 și 1919
Cine erau românii care făceau parte din Astra la începutul secolului al XX-lea?
Text de blog inspirat din lucrarea:
Sursa imaginii: https://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/82367
După ce am văzut într-o postare anterioară cum arăta compoziția socială a Astrei în primii ani de la înființare, să aruncăm o privire și asupra situației de la începutul secolului al XX-lea, cincizeci de ani mai târziu.
De la stabilitate la vârf și apoi la declin
După o perioadă de stagnare la începutul secolului al XX-lea, numărul membrilor Astrei a crescut semnificativ începând cu 1906, impulsionat de inaugurarea Muzeului Asociațiunii de la Sibiu și de serbările și propaganda momentului. Nu e exclus ca și momentul politic de vârf al mișcării naționale, pe fondul crizei politice din Ungaria, să fi contribuit la acest entuziasm. Momentul jubiliar din 1911–1912, care a marcat 50 de ani de existență, a adus apogeul: peste 2700 de membri activi și aproape 12.000 de membri ajutători (în principal țărani).
[O adăugire retrospectivă: relația dintre momentele festive și creșterea interesului publicului românesc față de Astra ilustrează același tip de fenomen identificat de Bogdan Dumitru în teza sa de doctorat: AN UNEASY ENCOUNTER: NATIONAL ACTIVISTS MEET THE PEOPLE NEGOTIATING NATIONAL IDENTITY AND POLITICAL LOYALTY IN INTERWAR TRANSYLVANIA, University of Florida, 2021, cu diferența că în perioada interbelică spectacolul public a fost folosit de agenții Astrei pentru a atrage țăranii, în timp ce în 1906 și 1911-1912 impactul a fost vizibil atât în rândul țăranilor (membrii ajutători) cât și în cel al burgheziei și intelectualității românești]
Entuziasmul s-a risipit rapid după 1913. Războiul a întrerupt activitatea culturală, iar multe filiale au pierdut membri. În 1916, asociația atingea minimul de înscrieri, pentru ca abia în 1919, odată cu reconfigurarea politică adusă de Marea Unire, să revină la cifrele de dinainte de război.
Cine făcea parte din Astra?
Analiza prosopografică pe baza listelor publicate în revista Transilvania arată o structură clar elitistă. Circa o treime dintre membri erau clerici – preoți, protopopi sau ierarhi. Alături de ei se aflau avocați, funcționari, profesori, medici și directori de bănci românești. Situația nu se schimbase prea mult în comparație cu 1861-1867.
Preoții dominau net filialele locale: în 1901 reprezentau 20% din totalul membrilor, iar în 1913 ajunseseră la un sfert. Împreună cu profesorii și învățătorii confesionali, personalul bisericilor deținea aproape 40% din structura asociației. Bisericile ortodoxă și greco-catolică au fost, de fapt, coloana vertebrală a Astrei – nu doar prin contribuții financiare, ci și prin rețelele locale pe care le controlau – un aspect important, care a modelat spiritul Asociațiunii înspre conservatorism și religiozitate și al cărui impact asupra profilului interbelic al Astrei a rămas încă prea puțin cercetat.
Alte categorii importante erau avocații și notarii, mai ales în jurul centrelor urbane (Sibiu, Blaj, Brașov, Arad), precum și funcționarii publici, de la notari comunali la prefecți (după 1918). Interesant este că, în pofida ideii că funcționarii români ar fi fost intimidați de autoritățile maghiare înspre a nu se înscrie în asociațiile culturale naționaliste, documentele arată contrariul: numărul lor în Astra aproape s-a dublat între 1901 și 1913. Să fie vorba de un alt trop al discursului naționalist de epocă perpetuat necritic de istoriografia mișcării naționale? Cercetări viitoare ne vor lămuri, probabil.
O categorie aparte de membri o constituiau instituțiile bancare și de credit – un domeniu în plină expansiune în rândul românilor. În 1914 existau deja peste 160 de instituții de credit românești de tip bancar și circa 100 de cooperative de credit. Multe dintre acestea, conduse de preoți sau avocați, erau membre colective ale Astrei, ilustrând legătura strânsă dintre capitalul financiar și activismul cultural naționalist.
„Membrii ajutători” – puntea cu lumea satului
Un element adesea trecut cu vederea (și principala diferență dintre 1861 și 1911) este existența a mii de membri ajutători – o categorie separată, cu cotizații simbolice și drepturi limitate. În 1912, numărul lor depășea 11.000, peste 80% fiind țărani. Deși nu aveau drept de vot în adunările generale, acești membri reprezentau veriga de legătură între elite și populația rurală, participând la cursuri, conferințe și acțiuni educative. Prin ei, mesajul cultural al Astrei ajungea la sate: alfabetizare, economie gospodărească, moralitate, spirit civic. În ce măsură tot prin intermediul lor ajungea în lumea rurală și o parte din radicalismul politic naționalist, este un aspect care la rândul său nu a fost cercetat.
În același timp, statutul lor inferior în cadrul Asociațiunii arată o viziune ierarhică – o societate civilă condusă de o elită care „educa poporul”, nu una care se confunda cu el. Astra nu a fost o școală a democrației, așa cum societatea civilă a epocii în ansamblul său nu a fost o astfel de școală, ci doar expresia elitară a unui program de construcție națională care încerca să modeleze și să integreze paternalist lumea rurală, după chipul și asemănarea idealurilor naționaliste promovate (un amestec de elemente iluministe, romantice, liberale și conservatoare deopotrivă, ciudat ideologic dar aparent fascinant pentru intelectualitate și cu priză, cel puțin parțială, la mase).
Femeile – o prezență discretă
Femeile apar timid în structura Astrei. În 1901, ele reprezentau sub 3% din membri, în mare parte soții de preoți și avocați. În 1913, procentul urca la 4%, iar în 1920 la 8%, odată cu implicarea profesoarelor și a funcționarelor. Creșterea e semnificativă, dar reflectă o lume încă tradițională, în care participarea feminină era mai mult simbolică decât activă. De altfel, despre femei în asociațiile civice naționaliste românești, voi mai discuta și într-o altă postare.
Elitism și educație națională
Ceea ce reiese limpede din analiza membrilor Asociațiunii între 1901-1919 este că Astra nu a fost o mișcare populară în sens modern, ci o organizație condusă de elite – bisericești, juridice, administrative și bancare – care și-au asumat rolul de construcție națională prin educație și propagandă în rândul lumii rurale. În jurul lor gravita o rețea densă de instituții și comunități locale: parohii, școli, bănci, primării. Prin aceste canale, Astra a reușit să construiască un model funcțional de societate civilă românească în cadrul Imperiului Austro-Ungar, comparabil cu alte „matice” culturale slave din aceeași epocă.
[O adăugire retrospectivă:
Rămâne însă întrebarea: de ce erau necesare toate aceste eforturi? Sutele de conferințe poporale, miile (dacă nu zecile de mii) de broșuri distribuite la sate aveau în mod evident nu doar scopuri sociale și educaționale, ci și naționale. Dar dacă țăranul român era atât de legat de spiritul național și atât de conștient de propria identitate etnică, de ce era nevoie de atâtea eforturi pentru a-l educa în această direcție? Sau poate lumea rurală românească era mult mai indiferentă național decât ne-a povestit istoriografia naționalistă a ultimei sute de ani? Nu în sensul în care o parte a țăranilor nu ar fi fost conștientizați național și sensibili la argumentele politice ale elitei, nu că nu s-ar fi identificat etnic drept „români”, ci în sensul în care o altă bună parte, poate chiar majoritatea, cei care nu beneficiau nici măcar de drept de vot, se identificau mai degrabă social, în opoziție cu „domnii” / „nădrăgarii” decât etnic / național. E posibil ca istoriografia naționalistă să-i fi trecut cu vederea pe aceștia din urmă și să fi ales ca exemple pentru argumentație doar acea parte a țărănimii care rezona cu ideile naționaliste? Nu știm, trebuie să cercetăm. Mai sus amintita teză a lui Bogdan Dumitru oferă o serie de argumente în acest sens, pentru perioada interbelică. Cert este că, așa cum am arătat într-un alt studiu (vezi postarea de aici), istoriografia naționalistă a făcut acest lucru cu membrii elitei politice, așa că există o suspiciune rezonabilă de selectivitate argumentativă („cherry picking”) și în cazul entuziasmului național al maselor rurale.]
După 1918 – continuitate și transformare
Războiul și Marea Unire au adus o diversificare socială a membrilor, prin creșterea numărului membrilor unor categorii precum ofițerii, țăranii și femeile în asociație. Dar spiritul elitist și legătura cu Biserica au rămas dominante. În esență, Astra a fost oglinda clasei de mijloc românești din Transilvania de la 1900 – redusă numeric, profund conservatoare, dar activă și esențială în procesul de modernizare și mai ales în cel de construcție națională în Transilvania (și, posibil, de radicalizare socială și naționalistă).
***
Această postare a fost modelată cu ajutorul IA (ChatGPT 5.1). Inițiativa și ideile originale care au stat la baza postării, inclusiv studiul științific, sunt o creație proprie a autorului.
© 2025 by Vlad Popovici is licensed under CC BY-NC-SA 4.0
