„Astra” la începuturi (1861-1867)
„Astra” la începuturi (1861-1867).
Profilul socio-profesional al fondatorilor Astrei (1861) și al membrilor săi în 1867
Text de blog inspirat din lucrările:
(versiunea în limba română: Fondatorii Astrei. Studiu prosopografic, în vol. Asociaționism și naționalism cultural în secolele XIX-XX, coord.: Liviu Maior, Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan, Academia Română, Centrul de Studii Transilvane, Cluj-Napoca, 2011, p. 151-160. ISBN 978-973-7784-61-2)
Prosopografia membrilor Astrei – o necesitate istorică și un atelier de cercetare [The prosopography of Astra membership – a historical necessity and a research workshop], in vol. Mircea-Cristian Ghenghea, Iulian Pruteanu-Isăcescu (coord.), Astra și românii. Memorie istorică și realități contemporane, Iași, Editura Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, 2015, p. 51-64. ISBN 978-606-714-117-7
1. Fondatorii din 1861 – o elită confesională și administrativă
Când, în toamna anului 1861, s-a constituit la Sibiu Asociațiunea Transilvană pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA), românii ardeleni traversau un moment de optimism politic și renaștere culturală. Fondarea Astrei a reprezentat nu doar un gest cultural, ci și unul de afirmare socială: pentru prima dată, elitele românești din Transilvania, despărțite confesional, au colaborat într-un proiect cultural comun major menit să ridice nivelul cultural al națiunii.
Cei 211 fondatori – înregistrați în documentele de constituire – formau o elită în sensul propriu al termenului, în cadrul corpului etnic românesc. Din punct de vedere profesional, circa o treime (28,5%) erau clerici: mitropoliți, protopopi, preoți și profesori teologi, atât ortodocși, cât și greco-catolici. Restul, aproximativ două treimi, erau laici: funcționari, profesori, avocați, medici, negustori și mici antreprenori. Cea mai numeroasă categorie laică era cea a funcționarilor, urmați de „proprietari” și de cadre didactice. Profesiunile liberale și mediul comercial erau reprezentate modest, ceea ce arată caracterul preponderent birocratic și ecleziastic al elitei românești din anii 1850-1860. Trebuie remarcată și proporția 1/3 clerici – 2/3 laici, care apare recurent în istoria mișcării naționale și care, poate, ar merita o analiză de sine stătătoare.
Din punct de vedere confesional, echilibrul era aproape perfect – 81 ortodocși și 81 greco-catolici identificați –, dar cu o ușoară predominanță a greco-catolicilor, mai disciplinați și mai bine organizați instituțional, fapt vizibil și în donațiile inițiale (contribuția mitropolitului Sterca-Șuluțiu a fost dublă față de cea a lui Andrei Șaguna – evident, un joc al prestigiului, dar și o probă a stării materiale mai răsărite a Biserici Greco-Catolice). Prezența membrilor colectivi – capitlul mitropolitan din Blaj, alumnii seminarului, comunități din Salva, Sâncel, Lăpuș și Chioar – provenind exclusiv din mediul unit, întărește această imagine.
Geografic, nucleul fondatorilor se concentra în centrul și sudul Transilvaniei – Blaj, Sibiu, Alba Iulia, Brașov –, zone dominate de rețelele bisericești și administrative românești. 72% dintre fondatori proveneau din mediul urban (orașe și târguri / „opiduri”), ceea ce arată caracterul clar mic burghez al inițiativei (dacă îl raportăm la societatea transilvăneană în ansamblul său) sau elitar (dacă îl raportăm la ansamblul românilor). Rolul bisericilor a fost decisiv: preoții și protopopii au fost principalii agenți de mobilizare, aducând cu ei membri din comunitățile rurale, rude și colaboratori.
Relațiile de familie au contat enorm: aproximativ un sfert dintre fondatori erau înrudiți între ei – o adevărată rețea de alianțe care a facilitat coeziunea și continuitatea elitei românești. Dincolo de apartenența confesională, Astra din 1861 a fost o expresie a solidarității de grup a unei elite educate, moderată politic, dar conștientă de rolul său cultural.
2. Membrii Astrei în 1867 – o nouă generație în formare
La șase ani de la înființare, profilul membrilor Astrei începea să se diversifice. În 1867, anul integrării Transilvaniei în Regatul Ungariei dualiste, Asociațiunea reflecta deja transformările sociale și politice ale românilor din epoca liberală. Dacă în 1861 predominau clericii și funcționarii, în 1867 se conturează un nucleu mai dinamic și mai diversificat profesional.
Un eșantion de 233 membri pentru anul 1866/67 arată că proporțiile generale s-au menținut: aproximativ o treime clerici și două treimi laici. Dar structura internă s-a modificat semnificativ. Dintre cei 81 de clerici, doar 26 erau simpli preoți – ceilalți erau protopopi, administratori protopopești, profesori sau funcționari bisericești. În doar câțiva ani, clerul mijlociu și superior a devenit coloana vertebrală a Asociațiunii, în timp ce preoțimea de rând, mai puțin prosperă și mai puțin educată, a manifestat mai puțin interes.
Pe de altă parte, categoria practicanților de profesii liberale și a proprietarilor – avocați, negustori, medici, întreprinzători – a crescut la circa 22%, semn al emergenței unei clase de mijloc laice moderne. În același timp, numărul funcționarilor – judecători, notari, funcționari de stat și comunali – aproape s-a dublat față de 1861, atingând 43% din total. Această creștere reflecta ascensiunea românilor în administrația provincială în timpul regimului liberal, dar și adaptarea elitei la noile forme de afirmare profesională.
Geografic, centrul de greutate al membrilor s-a extins dincolo de zona Sibiu–Blaj, incluzând acum comitatele Cluj, Dăbâca, Solnocul interior, Alba de Jos și, într-o măsură mai mică, Crasna, Turda și comitatele nordice. Persistă însă caracterul predominant urban și elitist: majoritatea proveneau din orașe și târguri, iar doar marginal apar nume din satele mici. Din România se înregistrează deja membri și donații – un indiciu al lărgirii orizontului geografic și ideologic al Asociațiunii.
Confesional, proporția ortodocșilor și greco-catolicilor rămâne echilibrată, cu o ușoară preponderență a celor din urmă. Dar mai important este faptul că, la această dată, Astra devine un spațiu comun al clerului și laicatului românesc, un teren de întâlnire între vechile elite confesionale și noile profesiuni moderne.
Dincolo de statistici, anul 1867 semnalează și începutul unei diversificări sociale. În timp ce fondatorii din 1861 aparțineau unei elite tradiționale, la 1867 încep să apară, printre membrii Astrei, generațiile de intelectuali care vor domina viața culturală și politică a românilor transilvăneni în ultimele decenii ale secolului XIX – avocați, profesori, funcționari, economiști.
Dar, în ciuda acestor aspecte pozitive, nu trebuie omis faptul că numărul membrilor rămâne extrem de mic: a crescut cu 22 de persoane între 1861-1867, în condițiile în care mulți dintre membri nici nu aveau taxele plătite la zi. Exista interes, cu siguranță, însă acesta era redus și unii membri ai elitei românești a epocii nu erau dispuși să investească nici măcar cuantumul taxei anuale de membru pentru propășirea culturală a națiunii.
Privită comparativ, evoluția dintre 1861 și 1867 arată că Astra a fost, dintru început, un proiect elitar, dar care în perspectivă istorică poate fi utilizat ca oglindă a schimbărilor structurale din societatea românească transilvăneană. În câțiva ani, o asociație fondată de episcopi, protopopi și funcționari provinciali s-a transformat într-o platformă culturală care nu și-a mărit cu mult numărul membrilor, dar care a început să atragă tineri educați, profesioniști, avocați și profesori — o burghezie românească incipientă, interesată (într-o oarecare măsură) cultural și național.
***
Această postare a fost modelată cu ajutorul IA (ChatGPT 5.1). Inițiativa și ideile originale care au stat la baza postării, inclusiv studiul științific, sunt o creație proprie a autorului.
© 2025 by Vlad Popovici is licensed under CC BY-NC-SA 4.0
